Bloggeri sunt mici jurnaliști?

puterea-cuvintelor

Răspunsul cel mai simplu la asta ar trebuie să fie: nu sunt jurnalişti pentru că sunt bloggeri.

E puţin altă mâncare de peşte. Singur, tot în farfurie se pune, dar cam asta e tot.

Totuşi, aşa, de dragul celor 10 argumente

1. Bloggerul participant la un eveniment va scrie pe blog o părere personală, jurnalistul va scrie una oficială.

2. Bloggerul reprezintă un semi-brand personal, cu o sferă de influenţă strict în online, venită strict din traficul făcut de persoane interesate de ideile lui ( nu din google, nu din boţi). Jurnalistul reprezintă un brand de formator de opinie (atât cât mai există), a cărui idee va fi citită şi de bunicul lui Furdui Iancu din Sohodol (mă refer la jurnalistul de print).

3. Participarea unui blogger la un eveniment offline (exclus social media and staff, vorbesc de eventuri de presă) este dată de andrenalina provocată de faptul că a început să fie băgat în seamă + puţină vanitate de a fi clasat în acelaşi top cu jurnaliştii.

4. Dacă bloggerul se simte superior (a se înţelege “băgat în seamă”) la un event offline alături de ziarişti, gradul lui de superioritate creşte accentuat când la un blogmeet nu este invitat niciun jurnalist. Dacă va fi chemată la blogmeet o fătuţă aflată în practică la Monitorul de Buhuşi şi care înţelege vreo 15% din ceea ce înseamnă blogging, vanitatea bloggerului creşte procentual în funcţie de interesul şi exaltarea arătată de fătuca semi-jurnalistă.

5. Bloggerul va critica în 99,9% din cazuri articolul fătucii de la Monitorul de Buhuşi. El l-ar fi scris mai bine şi nu are Facultatea de Jurnalistică.

6. După un eveniment important la care participă, bloggerul nu va scrie un reportaj+inverviu+vox+alte 3 păreri despre eveniment+o declaraţie înregistrată pe telefon+un articol pentru a doua zi+o ştire despre tusea primarului+3 fotografii despre cămaşa zburlită a preşedintelui de consiliu judeţean. El va scrie despre cât de important e el că a fost invitat la eveniment şi nu despre importanţa eventului pentru comunitate. Plus o critică bine controlată. Doar n-o da cu mucii-n fasolea din care-a mâncat!

7. Un blogger scrie ce vrea, când vrea, cum vrea. Un jurnalist scrie la comanda şefului, sub presiune (mai ales jurnaliştii de online, care numai ei ştiu ce înseamnă presa de pe genunchi), adesea fără un program bine determinat, de multe ori fără să calce în redacţie. Mai nou nici nu mai există redacţii pentru presa online. Patronii au redus totul: fără redacţie, cu laptopul personal, dacă se poate şi cu aparatul foto, cu chiria pe care şi-o plăteşte fiecare acasă, pe curentul său, pe netul său, pe agenda sa.

8. Jurnalistul răspunde pentru articolul său (eterna propoziţie din caseta de redacţie a ziarului angajator: “Ziarul nostru nu îşi asumă răspunderea pentru…”) chiar şi în faţa instanţei, din cauză că unui prost i s-a ridicat nivelul de moralitate şi vrea să dea lecţii. Avocatul bloggerului este tastatura.

9. Bloggerul nu trebuie să fie atent la participanţii oficiali din cadrul unui eveniment. Pentru el, toţi sunt o apă şi-un pământ. El foloseşte expresii de genul: o haită pedelistă, o mizerie de adunătură de politicieni, nişte proşti, fără să se sinchisească să le reţină numele şi ordinea de pe tricouri. Un jurnalist care greşeşte un nume important poate fi concediat în aceeaşi clipă. Depinde de culoarea politică a şefului.

10. Bloggerul este incisiv şi criticist, articolele lui trebuie să stârnească o gaşcă de comentarii, nu să informeze sau să formeze o opinie. Jurnalistul este temperat (deontologic vorbind). Incisiv doar dacă vine ordin de sus (semideontologic). Criticist doar dacă politica ziarului obligă (fără deontologie).

Anunțuri

Despre Coseri Anca

Mă numesc Anca, locuiesc și lucrez în Timisoara. Îmi place să scriu, să citesc, să mă distrez. Am 26 de ani dar uneori mă port ca un copil. Îmi place viața, îmi plac lucrurile frumoase, oamenii frumoși și încerc să mă agăț de fiecare mărunțiș care-mi poate înveseli ziua și sufletul. Cred în frumusețea și valoarea sentimentelor pure și sincere, în gesturile făcute din inimă, în cuvintele pline de însemnătate. Îmi place să mă înconjor numai de oameni optimiști, calzi, generoși, visători, aidoma mie. Nu mi-e teamă să recunosc că uneori mi-e teamă. De singurătate, de minciuni, de răutate, de răceală, de întuneric , de lipsa curajului, de ziua de mâine. Dar, tot ce am trăit până acum, tot ce am văzut, tot ce am simțit au trezit în mine o poftă insațiabilă de viață, de fericire, de împlinire. Nu trece o zi fără ca eu să nu mă simt recunoscătoare pentru miile de binecuvântări din viața mea, pentru sutele de minuni și experiențe care m-au schimbat în persoana care sunt astăzi. Ador să scriu, nu are importanță ora sau locul ci ceea ce simt în momentul acela. Fiecare greșeală, fiecare pas , fiecare decizie luată mi-au maturizat gândurile și sentimentele. Scriu din dragoste pentru viață, scriu pentru mine, scriu pentru fiecare om care se regăsește în rândurile mele. Scriu pentru a-mi alina sufletul, pentru a-mi ușura conștiința și nu în ultimul rând scriu pentru trecut, prezent și viitor. Un fel de amintire , un dar prețios pe care mi-l ofer mie peste ani. Acest blog nu este un jurnal online , ci mai degrabă un locşor pentru gândurile şi elucubraţiile mele.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s