Despre mine

Ma numesc Anca, prietenii imi spun Coco, locuiesc in Timisoara îmi place să scriu, să citesc, să mă distrez. Am 24 de ani dar uneori mă port ca un copil. Îmi place viața, îmi plac lucrurile frumoase, oamenii frumoși și încerc să mă agăț de fiecare mărunțiș care-mi poate înveseli ziua și sufletul.  Cred în frumusețea și valoarea sentimentelor pure și sincere, în gesturile făcute din inimă, în cuvintele pline de însemnătate. Îmi place să mă înconjor numai de oameni optimiști, calzi, generoși, visători, aidoma mie. Nu mi-e teamă să recunosc că uneori mi-e teamă. De singurătate, de minciuni, de răutate, de răceală, de întuneric , de lipsa curajului, de ziua de mâine. Dar, tot ce am trăit până acum, tot ce am văzut, tot ce am simțit au trezit în mine o poftă insațiabilă de viață, de fericire, de împlinire. Nu trece o zi fără ca eu să nu mă simt recunoscătoare pentru miile de binecuvântări din viața mea, pentru sutele de minuni și experiențe care m-au schimbat în persoana care sunt astăzi. Ador să scriu, nu are importanță ora sau locul ci ceea ce simt în momentul acela. Fiecare greșeală, fiecare pas , fiecare decizie luată mi-au maturizat gândurile și sentimentele. Scriu din dragoste pentru viață, scriu pentru mine, scriu pentru fiecare om care se regăsește în rândurile mele. Scriu pentru a-mi alina sufletul, pentru a-mi ușura conștiința și nu în ultimul rând scriu pentru trecut, prezent și viitor. Un fel de amintire , un dar prețios pe care mi-l ofer mie peste ani. Acest blog nu este un jurnal online , ci mai degrabă un locşor pentru gândurile şi elucubraţiile mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s